Gabi Matei a fost dat afară din antrenamentul Stelei, după ce jucătorul nu a dat randamentul cerut de antrenorul echipei.
Impresarul fundașului dreapta, Victor Becali, a fost anunțat doar de fotbalist de ce s-a întâmplat la club și urmează să se informeze și de la conducere de situația jucătorului pe care îl reprezintă.
„Gabi Matei a fost dat afară de la antrenament. O să întreb și eu ce s-a întâmplat. Băiatul mi-a spus. Poate a fost subiectiv.
Nu pot să-l aduc eu la echip dacă Reghecampf nu-l dorește. Nu și-a manifestat în niciun caz dorința de a pleca de la Steaua. Era necăjit că nu făcea parte din lot.
Era într-o situație mai delicată, important e să învețe din greșeli. Este un băiat cuminte. Bucureștiul este periculos, le oferă multe tentații fotbaliștilor care vin din provincie.
Un caz asemănător a fost și în Ștefan cel mare. Ciobotariu nu-l voia la Dinamo pe Cosmin Matei pentru că îl întrebase pe Lăcătuș de jucător. Fotbalistul mi-a promis că se va schimba și că nimeni nu-l va critica. Așa a fost”, a spus Victor Becali la sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER